Incerc sa-mi reamintesc, cateva din experientele traite acolo, departe, impreuna cu colegii nostri, in Thailanda, Tara Oamenilor Liberi (Thai – inseamna liber), in care oamenii arata bine si se vede ca se simt bine, de aceea poate, tara se mai numeste si Tara Surâsului.
Prima experienta a fost contactul cu capitala Bangkok, intr-unul dintre aeroporturile cele mai mari din lume, aflat pe locul 18 ca marime si avand cel mai mare Turn de control din lume. Pe aici trec anual peste 45 de milioane de calatori.
Am simtit pur si simplu, ca-mi „taie respiratia”, imensitatea „halei” aceleia, cu scheletele sale metalice si peretii mari de sticla. Peste tot, un dute vino si o şerpuială de oameni, in principal asiatici. Ma uitam la picioarele lor grabite si am remarcat fara sa vreau, că majoritatea femeilor, nu aveau unghiile de la piciore lăcuite(?!).
Am stat vreo 5 ore in aeroport, asteptand legatura pentru Phuket, de fapt, asteptand ca si ceilalti colegi din celelalte tari sa ajunga in Bangkok. In tot acest timp, Cristi, baiatul nostru cel mic, care avea 8 ani, s-a plimbat in sus si in jos, cu toate scarile rulante disponibile, in mana cu un pai de la un suc luat de la un automat (o sa vedeti mai tarziu, de ce va spun asta).
La Phuket, la iesirea din aeroport, ne astepta un microbuz, care ne-a dus vreo ora, pana la Hotel Hilton, pe malul marii Andaman.
Am fost asteptati in receptia uriasa, cu prosope albe, umede si fin parfumate, cu care sa ne stergem mainile si fata, de pe drum si sa ne racorim. Am primit si un suc de licii, dulce si racoritor, iar sus, in camera de la etajul 9 si cu vederea la mare, ne asteptau niste fructe locale (nu stiu cum se numesc), ascunse intr-un pericarp lunguiet si tepos.
Cred ca cea mai mare surpriza pe care am putut-o trai in acel hotel din Phuket, a fost ca in receptie, sa ne intalnim cu o fosta vecina de bloc, din Braila, venita si ea intr-o excursie oferita de firma cu care lucra! Daca am fi vrut sa ne dam intalnire acolo, nu stiu daca am fi reusit…
Nu ai cum sa uiti din Thailanda, mancarurile exotice, extrem de variate, apetisante si de obicei iuti si abundenta de fructe tropicale, de toate culorile, marimile, gusturile si parfumurile…
Din pacate, Cristi, care cum v-am mai spus, plimbase prin tot aeroportul din Bangkok paiul de la sucul sau, a cotractat un enterovirus (foarte urât), pentru ca 3 zile, aproape nu a mancat nimic si daca inghitea chiar apa, voma „in jet”. Cu toate acestea, nu a „zacut”, 
ci s-a jucat toata ziua in piscine si tobogane. Iar pentru ca sa fie sigur ca merge si el in excursia de la elefanti s-a trezit foarte devreme si a fost foarte fericit sa mearga sus, pe elefanti, sa-i hraneasca cu banane si sa se joace cu maimutica Miss Siam, care ne-a dat un show.
Un monent de atractie a fost masajul thailandez efectuat de elefanti.
Cat timp a fost bolnav, lui Cristi nu i-au lipsit apa cu Oxymax si BioHarmonex-ul (terapeutul la „purtator”). A reusit sa manance 1 Kg de fructe de Mangostana (foarte delicioase si hranitoare .v.foto). A slabit foarte mult, arăta de parcă ar fi inghiţit un coş de nuiele sau ca de la Auschwitz! A consumat si Noni juice cumparat de ghidul nostru, de la un magazin local, insa nu i-a placut atat cat ii place cel de la Calivita, cu care aproape că a „crescut”, de pe la 2 anisori.
Din fericire, dupa 3 zile, cineva din grupul nostru, care adusese pentru fetita, Noni de acasa, ne-a dat si nouă intr-o sticluta de jumatate de litru. A baut pe loc cam jumatate din cantitate si, nu exagerez, in douazeci de minute, a spus ca ii este foame si de atunci a putut sa manance si nu a mai vomat! Inca odata , am avut ocazia sa simtim direct, efectul miraculos, al sucului Noni Polinezian. De altfel, de atunci, nu ne mai lipseste in calatorii (il punem in bagajul de cală).
Ca o paranteza, ma intreb cu groaza, ce ne-am fi facut cu un copil atât de bolnav, intr-o tara straina , departe de casa…Cum ne-ar mai fi priit o vacanta atat de deosebita si de frumoasa? De aceea sunt foarte recunoscatoare, ca am avut la indemana remediile naturale, care sa ne scoata din impas…
Remarcabile au fost excursiile la elefanti, la temple si mai ales la PhiPhi Island (locul unde s-a filmat “Laguna albastra”), unde maimutele salbatice s-au invatat sa consume dulciuri, sucuri si alte „bunatati” de la turisti. Pana acolo, pe insulele din apropiere, pot fi vazuti „culegatorii” de cuiburi de randunici, care isi pazesc „ca pe ochii din cap comorile” si la propriu, pentru ca aceste delicatese culinare sunt si extrem de scumpe.
Ne-am odihnit pe tarmurile arhipelagului, unde albastrul incredibil al marii si nisipul orbitor de alb ne-au oferit o experienta de neuitat. Barcile noastre de mare viteza au oprit în mai multe locuri, unde unii doar au admirat frumusetile tarmului, 
mângâierea marii, în timp ce altii au facut scufundari pentru a face cunostinta cu lumea subacvatica viu colorata (v.foto).
Memorabila a fost si vizita la crescatoria de perle si la atelierul unde se manufacturau acestea , de unde ne-am cumparat bijuterii din perle veritabile, albe si negre. Dar si excursia cu barca si caiacele, pe un rau care se varsa in Marea Andaman ne-a ramas vie in memorie.
Am avut ocazia deosebita, de a sarbatorii cu toata familia Calivita prezenta in Thailanda, ziua de nastere a lui Gerry, presedintele firmei noastre. Am mancat impreuna din tortul aniversar si am admirat un obicei local raspandit si anume, lansarea unor lampioane de hartie cu o mica flacara in interior, care sunt ridicate prin actiunea caldurii si zboara luminand cerul noptii 10-15 minute. Odata cu trimiterea lampionului iti pui si o dorinta pentru a se implini mai usor. Pot spune ca pentru Cristi si acest fapt, a avut un efect terapeutic miraculos…
Imi amintesc cu placere de privelistea impresionanta de la etajul 9 pe care o puteam urmari din balcon. Am admirat de acolo, apusuri de soare incredibile, dar si rasaritul unei luni pline, dimineata, incepand de pe la ora 5, cand era inca intuneric, cu oglindirea ei incredibila in marea linistita…
Apoi si cinele festive, la care participam doar noi, cei de la Calivita, iar americanii sau alti turisti, erau indrumati de organizatorii evenimentului, sa manance la alte restaurante, pentru ca aici, era un eveniment privat.
Minunate si greu de descris sunt in Thailanda, florile de Tiara, crescute in copacei asemanatori unor ficusi si de culoare alb-galbui, cu un parfum mai suav decat iasomia si parca amestecat cu miros de tuberoze si frezii la un loc…
Ar mai fi de povestit despre masajul thailandez, extrem de relaxant, facut aproape zilnic in SPA-ul extraordinar amenajat la Hilton, masaj urmat de baia cu petale de orhidee. Va invit sa vedeti mai multe fotografii in Galeria Foto.
În ultima seara petrecuta împreuna, la cina festiva, ne-am luat ramas bun unii de la altii si ne-am delectat cu un show spectaculos, in care nu mare ne-a fost surpriza, ca una din melodii sa fie cantata in romaneste de formatia hotelului.
Dar despre toate astea , va las sa vedeti in filmul de mai jos.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=I-MVurekAmg[/youtube]
Dupa Phuket, am mai ramas impreuna cu cativa colegi de la Calivita, in Bangkok.
VA URMA…
