
Prima experienta a fost contactul cu capitala Bangkok, intr-unul dintre aeroporturile cele mai mari din lume, aflat pe locul 18 ca marime si avand cel mai mare Turn de control din lume. Pe aici trec anual peste 45 de milioane de calatori.

Am stat vreo 5 ore in aeroport, asteptand legatura pentru Phuket, de fapt, asteptand ca si ceilalti colegi din celelalte tari sa ajunga in Bangkok. In tot acest timp, Cristi, baiatul nostru cel mic, care avea 8 ani, s-a plimbat in sus si in jos, cu toate scarile rulante disponibile, in mana cu un pai de la un suc luat de la un automat (o sa vedeti mai tarziu, de ce va spun asta).
La Phuket, la iesirea din aeroport, ne astepta un microbuz, care ne-a dus vreo ora, pana la Hotel Hilton, pe malul marii Andaman.
Am fost asteptati in receptia uriasa, cu prosope albe, umede si fin parfumate, cu care sa ne stergem mainile si fata, de pe drum si sa ne racorim. Am primit si un suc de licii, dulce si racoritor, iar sus, in camera de la etajul 9 si cu vederea la mare, ne asteptau niste fructe locale (nu stiu cum se numesc), ascunse intr-un pericarp lunguiet si tepos.
Cred ca cea mai mare surpriza pe care am putut-o trai in acel hotel din Phuket, a fost ca in receptie, sa ne intalnim cu o fosta vecina de bloc, din Braila, venita si ea intr-o excursie oferita de firma cu care lucra! Daca am fi vrut sa ne dam intalnire acolo, nu stiu daca am fi reusit…

Din pacate, Cristi, care cum v-am mai spus, plimbase prin tot aeroportul din Bangkok paiul de la sucul sau, a cotractat un enterovirus (foarte urât), pentru ca 3 zile, aproape nu a mancat nimic si daca inghitea chiar apa, voma „in jet”. Cu toate acestea, nu a „zacut”, 
Un monent de atractie a fost masajul thailandez efectuat de elefanti.

Din fericire, dupa 3 zile, cineva din grupul nostru, care adusese pentru fetita, Noni de acasa, ne-a dat si nouă intr-o sticluta de jumatate de litru. A baut pe loc cam jumatate din cantitate si, nu exagerez, in douazeci de minute, a spus ca ii este foame si de atunci a putut sa manance si nu a mai vomat! Inca odata , am avut ocazia sa simtim direct, efectul miraculos, al sucului Noni Polinezian. De altfel, de atunci, nu ne mai lipseste in calatorii (il punem in bagajul de cală).
Ca o paranteza, ma intreb cu groaza, ce ne-am fi facut cu un copil atât de bolnav, intr-o tara straina , departe de casa…Cum ne-ar mai fi priit o vacanta atat de deosebita si de frumoasa? De aceea sunt foarte recunoscatoare, ca am avut la indemana remediile naturale, care sa ne scoata din impas…

Ne-am odihnit pe tarmurile arhipelagului, unde albastrul incredibil al marii si nisipul orbitor de alb ne-au oferit o experienta de neuitat. Barcile noastre de mare viteza au oprit în mai multe locuri, unde unii doar au admirat frumusetile tarmului, 
Memorabila a fost si vizita la crescatoria de perle si la atelierul unde se manufacturau acestea , de unde ne-am cumparat bijuterii din perle veritabile, albe si negre. Dar si excursia cu barca si caiacele, pe un rau care se varsa in Marea Andaman ne-a ramas vie in memorie.

Imi amintesc cu placere de privelistea impresionanta de la etajul 9 pe care o puteam urmari din balcon. Am admirat de acolo, apusuri de soare incredibile, dar si rasaritul unei luni pline, dimineata, incepand de pe la ora 5, cand era inca intuneric, cu oglindirea ei incredibila in marea linistita…
Apoi si cinele festive, la care participam doar noi, cei de la Calivita, iar americanii sau alti turisti, erau indrumati de organizatorii evenimentului, sa manance la alte restaurante, pentru ca aici, era un eveniment privat.

Ar mai fi de povestit despre masajul thailandez, extrem de relaxant, facut aproape zilnic in SPA-ul extraordinar amenajat la Hilton, masaj urmat de baia cu petale de orhidee. Va invit sa vedeti mai multe fotografii in Galeria Foto.
În ultima seara petrecuta împreuna, la cina festiva, ne-am luat ramas bun unii de la altii si ne-am delectat cu un show spectaculos, in care nu mare ne-a fost surpriza, ca una din melodii sa fie cantata in romaneste de formatia hotelului.
Dar despre toate astea , va las sa vedeti in filmul de mai jos.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=I-MVurekAmg[/youtube]
Dupa Phuket, am mai ramas impreuna cu cativa colegi de la Calivita, in Bangkok.
VA URMA…


