Anul acesta in luna iulie, am fost binecuvantata sa particip la Tabara Semintele Abundentei si Generozitatii de la Magura, judetul Buzau, organizata de familia Galiceanu. Sunt 15 ani de cand am fost ultima oara intr-un bootcamp. Aproape ca uitasem cata energie se manifesta la un astfel de eveniment.
Cu 2 zile inainte de plecare m-am uitat pe program. Ma gandeam: Cand oare avem timp sa facem atatea activitati?! O sa fie obositor sa ne trezim in fiecare zi la 6,00, pentru yoga, meditatia din padure, workshop, excursie, iar workshop si de la ora 21,00 optional, terapii alternative?…
Stiti ceva? N-am lipsit de la nici o activitate. Timpul parca s-a dilatat… Orele de odihna erau perfect armonizate cu activitatile.
Confortul camerei iti crea o stare de bine, de relaxare. Balconul era unul dintre locurile mele preferate, atunci cand ajungeam in camera. Era acolo un fotoliu miraculos care te conecta cu Universul. Nu glumesc! Cand ma asezam pe el, in lumina blanda a Lunii, puteam doar sa intind mana si atingeam stelele. Erau o multime. Mai mari, mai mici, unele mai stralucitoare decat altele. Era minunat sa respiri aerul racoros al noptii si sa calatoresti pe cer, printre stele.
Rasaritul era la fel de fabulos. Deasupra padurii care ne desfata privirea in fiecare zi, cu o multitudine de nuante de verde, se ivea Soarele…usor, putin cate putin, schimband de la o secunda la alta, culorile cerului.
As fi prelungit aceste mici bucurii ale noptii si diminetii, asta doar pentru ca nu stiam, ca timpul petrecut acolo va fi atat de generos si ne va oferi tot felul de bijuterii ale abundentei si generozitatii.
Am facut un fel de Jurnal de Tabara:
Prima zi, luni 17 iulie, ora 8,00.
Impreuna cu alte trei doamne dragi sufletului meu, ne imbarcam in mica mea masinuta si pornim la drum. Vremea era perfecta de condus, veselia si atmosfera creata de prietenele mele, bucuroase de prima zi de vacanta, au facut ca drumul sa fie extrem de placut. Mai ales atunci cand am ajuns in zona muntoasa si peisajele au devenit captivante ochiului nostru de oameni de ses, emotiile ne-au coplesit.
Aproape de pranz, am ajuns la complexul Magura, o locatie extrem de bine amenajata, confortabila, cu oameni primitori si cu multe oportunitati de a petrece timpul. Dupa cazarea in camere si pranz a urmat intalnirea in sala de conferinte cu intregul grup de persoane format cu aceasta ocazie. Peste jumatate din participanti ii cunosteam, mai mult sau mai putin. Probabil ca la acel moment nu am constientizat ca acesti oameni, cunoscuti sau necunoscuti, vor deveni parte a sufletului meu. Pe parcursul celor cinci zile, am ajuns sa inteleg ca nu intamplator, 25 de suflete s-au strans la un loc sa experimenteze aceasta intalnire. Persoane foarte apropiate mie le-am perceput dintr-o alta perspectiva pe care nu am cunoscut-o pana atunci. Persoane ce le stiam vag si-au modificat “etichetele” pe care eu “generoasa”, le atribuisem lor. Iar printre persoanele pe care le vedeam pentru prima oara, am identificat cativa “ingeri de lumina” ce ne-au bucurat sufletul. In prima zi, grupul era ca un aluat pus la dospit. In asteptare! Din cand in cand aparea cate o bula (orice aluat de calitate face bule cand creste), adica intrebari si mici carcoteli despre cum…, ce…, cand…Asta pana s-a “dospit”. Astfel incat, pe parcursul tuturor workshop-urilor, orice interventie a fiecarui participant era de acolo, ca o piesa de puzzle perfect asezata la locul ei.
Constientizarile au curs lant. Primul subiect din curs a fost BioHarmonex. Asta e! Iata, chiar si acum, cand imi astern gandurile si impresiile despre acest bootcamp, imi dau seama ca nu intamplator, prezentarea dlui Galiceanu despre acest minunat dispozitiv de la Calivita, a deschis sesiunea de informatii.
BioHarmonex este un dispozitiv de reglare prin biorezonanta a intregului organism uman, ca un intreg sau partial, in functie de carentele fiecarui organ in parte. Chiar daca BioHarmonex-ul nu ne lipseste de cate ori plecam la drum, de data aceasta nu a fost nevoie de el. Si stiti de ce? Pentru ca noi toti am format un BioHarmonex. BIO – Natura, oamenii, HARMONEX – Vibratia in care au intrat sufletele noastre in contact, plus informatia, totul creind o adevarata armonie. Am putea redenumi aceasta tabara : BIOARMONIA.
Nu o sa va expun toate ideile dezbatute la cursurile zilnice, pentru ca doresc sa va lansez provocarea de a participa si dvs anul urmator la o astfel de manifestare.
Totusi, un subiect as dori sa-l mentionez pentru ca mie imi este foarte drag, ori de cate ori este pus in discutie. Este vorba despre “Scala Constiintei “a lui David Hawkins despre care s- vorbit in prima zi. Pentru necunoscatori, va recomand sa cercetati subiectul pentru ca ulterior sa constientizati unde va situati, din punct de vedere emotional, pe aceasta scala. Este extraordinar sa afli cat de simplu si usor e, doar prin constientizare, sa renunti la niste emotii si trairi negative, sa-ti propui si sa reusesti sa traiesti viata la nivelul 200, nivelul Integritatii si Curajului.
A doua zi, marti 18 iulie.
30 de minute de yoga la prima ora a diminetii, ne-au adus aminte cate grupe de muschi nu folosim zilnic. Si ce intepenite sunt articulatiile noastre! Ha-ha! Serios! Era de-a dreptul stanjenitor sa-ti dai seama ca nu poti indoi anumite parti ale corpului. Felicitari dnei dr Galiceanu ce ne-a fost instructor si pe care am admirat-o sincer pentru mobilitatea, perseverenta si rabdarea de care a dat dovada.
Recunosc ca dupa o zi, doua si eu am devenit mai elastica si a inceput sa-mi placa modul in care ne incepeam ziua! Inca un lucru important ar fi ca nu am facut febra musculara chiar daca efortul fizic (yoga, drumetii) era mult peste medie fata de ce fac eu de obicei. Suplimentele Calivita si-au facut treaba extrem de bine. Nu-mi lipseau Vit C 1000 pentru efortul fizic si Rhodiolin pentru cel intelectual. Astfel totul a mers struna.
Dupa meditatia din padure si micul dejun a urmat activitatea de la sala, unde am constientizat si lucrat pe blocajele catre Abundenta.
Dupa amiaza ne-am propus sa ajungem la raul Buzau. In drumul nostru, chiar langa complexul Magura am intalnit o casa rustica transformata in magazin cu lucruri traditionale romanesti. O casuta cu pridvor, cu gradina cu flori, impodobita cu ulcele de lut si stergare romanesti. Iile expuse pe umerase iti dadeau impresia de sarbatoare, iar mirosul de lemn de brad era ca un balsam pentru suflet ori de cate ori intram acolo. Bineinteles ca am facut si cumparaturi, astfel incat, apoi, ori de cate ori treceam prin fata casei, doamna care vindea ne dadea binete din pridvor, ca si cand am fi fost vecini de-o vesnicie.
Pana sa ajungem la rau, am trecut pe langa un sat si am privit cu nostalgie casele si gospodariile oamenilor, ce imi aminteau de vacantele din copilarie, de la bunici.
Raul Buzau… Spuneti-mi: De cate ori ati calcat pe pietrele de pe marginea unui rau? De cate ori ati facut baie intr-un rau? Sau macar ati intrat cu picioarele in apa? Cei care au facut asta, stiu despre ce vorbesc. Cei care nu, va recomand. E ca o terapie de reenergizare. Cand simti puterea apei care trece pe langa tine, e ca o purificare, ca o reconectare la Univers. Din acest motiv nici timpul nu mai avea dimensiune pe malul raului. Nu ne mai venea sa plecam. Dupa ce am strans pentru colectie niste pietre de rau, de forme si culori miraculoase, ne-am asezat pe iarba, la umbra unor salcii. A fost un work-shop inedit in care d-na Galiceanu ne-a povestit despre PIX si Legile Karmei.
Cuvintele zburau ca fluturii, ideile se imprastiau odata cu miresmele, contactul cu iarba moale si susurul apei au creat un cadru de curs nemaiintalnit.
Un sentiment de iubire neconditionata ne-a patruns instant, cand la final, ne-am conectat cu totii prin exercitiul numit “Inima topita”.
Ziua a treia, 19 iulie.
O zi cu adevarat memorabila. Nu prin activitatile pe care le faceam, pentru ca acestea erau “wow” in fiecare zi, ci prin faptul ca am reusit sa ne depasim limitele efortului fizic. Ne-am propus o drumetie la schitul Cetatuia, cam la 5-6 km de soseaua principala unde era complexul Magura. Nu pare mare lucru, nu-i asa?! Mai ales ca mare parte a drumului a fost pe marginea soselei, ce serpuia prin padure, spre manastirea Ciolanu. Asa am crezut si noi cand ne pregateam entuziasmati de plecare. Noroc cu organizatorii nostrii, familia Galiceanu, ca ne-au oferit la coffe-breack, Shake-one si Burn-one, cele mai noi produse energizante cu proteine, aparute la Calivita. Minunata alegere am facut. In apa pregatita pentru drum am adaugat cateva lingurite de BurnOne, lucru ce a creat miracole.
De ce? Pai ganditi-va! Am aproape de 90 de kg, 48 de ani, in viata de zi cu zi nu fac efort fizic si…am reusit! Am reusit sa ma bucur de aceasta drumetie fara sa simt efortul! Sa revenim. Conform poeziei “Plecat’am noua din Vaslui/ Si cu sergentul zece/ Care-i si intrece,” am plecat un grup compact din fata hotelului. Pe masura ce am inceput urcusul ne-am repliat pe marginea drumului cate doi sau in sir indian, pentru siguranta, chiar daca soseaua era destul de rar circulata. Primul kilometru parcurs am fost mai galagiosi. Am cantat, am chiuit, am ras, am glumit. Apoi atentia a fost indreptata mai mult catre respiratie care devenea din ce in ce mai greoaie si am devenit mai tacuti, mai observatori. Ca intr-un film de pe Discovery, in care natura iti e relevata in cele mai mici amanunte puteai da atentie detaliilor. Copaci de diferite specii isi intindeau bratele si umbreau usor soseaua. Din padure veneau sunete maiastre insotite de ecou, ale pasarilor. Aerul curat pe care il respiram cu atata nesat il simteam ca si cum ar fi fost prana. Soseaua serpuia luminoasa printre copaci, deschizandu-ne dupa fiecare cotitura oportunitatea unei alte privelisti. Dupa parcurgerea celui de-al doilea kilometru, picioarele unora s-au ingreunat, distantele dintre noi au crescut si panta parea a fi din ce in ce mai abrupta. Astfel incat, dupa 3 km, in mijlocul padurii, cand am ajuns in fata spitalului Nifon, am facut o pauza sa ne asteptam colegii. Minunata dna Galiceanu a scos din poseta o sticluta magica de OxyMax (oxigen stabilizat) si ca o zana cu bagheta si potiunea fermecate, ne-a turnat cate 10-15 picaturi in sticlele cu apa, de ne-a transformat din broaste testoase in iepurasi curiosi si topaitori. Am prins curaj si am preluat conducerea pana la primul popas, la o rascruce, unde am gasit o masuta cu o bancuta din lemn.
15 minute de odihna, poze, chicoteli. De aici porneam pe un drum forestier, mai ingust, in inima padurii.
Vreau sa va povestesc despre miracolul ce i s-a intamplat Elenei, verisoara mea, care cu 2 km in urma, nu mai putea respira din cauza efortului. A fost momentul in care si-a amintit sa aplice terapia Theta!
Cu ajutorul ei, aproape ca s-a “teleportat” direct la schit. Nu imi amintesc cand a disparut dintre noi si singura prin padure, a ajuns cu jumatate de ora inaintea noastra! O lectie despre faptul ca intotdeauna avem ce ne trebuie la noi! Si anume, conectarea cu Divinitatea!
In fine, am ajuns cu bine pe varful Cetatuia. Aici sta de veghe schitul cu acelasi nume, care adaposteste o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si icoane pictate de cunoscutul pictor Tattarescu. Doar doua maicute isi duc viata monahala si ingrijesc de cele doua biserici si curtea destul de mare a schitului.
Un loc rupt de lume, la portile raiului, cu o energie ca o emanatie iubitoare, clara, curata, primordiala, care permite ca lucrurile sa existe.
Dupa bucuria sufletului am creat si bucuria stomacului, pentru ca ne-am oprit sa luam pranzul la Pensiunea Cetatuia. Am plecat de aici cu speranta ca drumul de intoarcere va fi mult mai usor, pentru ca era la coborat. Gresit! S-au activat alte grupe de muschi nefolositi, cei dorsali. Doar ca nu mai aveam probleme cu respiratia. Am ajuns cu bine si ca sa sarbatorim momentul, ne-am racorit si desfatat in foisor, cu vreo trei pepeni rosii si zemosi.
Ziua a patra. 20 iulie.
Locuri de vizitat, dar de data aceasta, ajutati de automobile – Manastirea Ciolanu, Muzeul chihlimbarului de la Colti si asezarile rupestre de la Alunis.
Inainte de plecare am avut placuta surpriza sa degustam o licoare tocmai potrivita pentru acest drum – Zenthonic sau mai bine spus “licoarea zeilor”.
Eu chiar cred ca daca am face un obicei din a consuma aceasta bautura, am deveni invincibili (in fata bolilor, evident).
Am parcurs acelasi drum pe care il “infruntasem” cu o zi inainte, de data aceasta pe patru roti. Am trecut pe langa tabara de sculptura Magura si am ajuns la manastirea Ciolanu. Ne-a intampinat o poarta somptuoasa, sculptata manual, probabil de vreun sculptor localnic. Nu intamplator alesesem aceasta zi pentru vizita. Era sarbatorea sfantului Ilie si destul de multi crestini venisera la slujba ce deja incepuse cand noi am ajuns. In curtea mare, curata, plina de flori si iarba, oamenii paseau sfielnici catre intrarea in biserica.
Ca sa evit aglomeratia si pentru ca se auzea prin megafon glasul preotului si in curte, am preferat sa ma asez pe iarba si sa ma conectez la Divin, cu ochii catre cer. Mi-a fost urmat exemplul si de alte persoane si asa tacuti, alaturi unii de altii, ne-am bucurat si inaltat sufletul ascultand liturghia, corul bisericesc si mai tarziu toaca ce rasuna peste toate dealurile din imprejurimi.
Si asa curati sufleteste, dupa doua ore ne-am imbarcat si am plecat sa cautam Muzeul Chihlimbarului. Destul de anevoiosi pentru masinuta ultimii 10-15 km, dar i-am razbatut.
Aici am intalnit o doamna muzeograf foarte bine pregatita care ne-a uimit prin relatarile istorice despre cariera unica de chihlimbar din tara noastra. Chihlimbarul, considerat un fel de piatra semipretioasa de culoare ce variaza intre galben, transparent, translucid sau opac si pana la negru, este dat de o rasina fosila. Varsta chihlimbarului este apreciata pana la 260 de milioane de ani. Am plecat mai mandri ca suntem romani, intelegand ca intr-o anumita perioada, in tara noastra a existat la Colti, in judetul Buzau, una din cele mai mari exploatari de chihlimbar din lume! Intr-o perioada cand chihlimbarul era chiar mai scump decat aurul!
Urmatorul loc de vizitat era “Asezarile rupestre” de la Alunis, pentru care trebuia sa urcam cativa km pe un drum foarte abrupt. Dupa 2-3 km, masinuta mea nu a mai vrut sa urce. Chiar daca pasagerii, amabili, au coborat, ea nu a mai putut si pace. Aici a intrat efectul Zen-thonic. Ne-am hotarat sa ne intoarcem in sat si sa ne asteptam colegii la o inghetata, fara nici o suparare, zen, bucurandu-ne simplu, de acea zi minunata.
Seara de joi a fost magnifica. In cadrul petrecerii de bun ramas am inclus si o surpriza, cu tort aniversar, pentru o minunata dna doctor, Minodora de la Iasi, ce isi aniversa ziua de nastere. Cateva ore in foisor, in care am gustat delicatese, am baut sampanie, am cantat, spus glume, au fost urmate de sesiunea de dans din sala de cursuri. Seara s-a incheiat cu o terapie prin ras, sustinuta de dl. Galiceanu.
Ziua a cincea– ziua plecarii.
Bineinteles ca a inceput ca si celelalte – ora 7-yoga. Ora 7,30 – meditatia din padure. Ce faceam zilnic in padure?
In primul rand ne alegeam cate un copac pe care il imbratisam. Astfel, ne descarcam de energiile noastre negative si ne incarcam cu lumina si iubire din seva ce ajuta sa creasca copacul spre cer. Apoi ne strangeam intr-un cerc si manifestam recunostinta pentru ceea ce suntem, ce avem, ce devenim. Aceasta e o relatare sumara, dar trairile erau diferite de la o zi la alta.
Si a venit si momentul despartirii…E destul de greu sa te desparti de oameni pe care i-ai recunoscut ca fiind parte din familia ta de suflete.
Uneori ne obisnuim cu ceilalti. Sunt atatia oameni in jurul nostru. Interactionam cu ei deseori. Avem o tendinta, nu neaparat sa-i devalorizam ci sa ne gandim la ei superficial. In acest bootcamp am invatat sa vad oamenii prin ochii lui Dumnezeu. Am constientizat cat de multa valoare dau vietii noastre oamenii de care ne inconjuram. Cat de important este sa traiesti intr-o comunitate cu valori spirituale. Am experimentat trairi pe care le intalnim destul de rar in viata de zi cu zi. Cum ar fi generozitatea in toate formele ei, terapia prin ras si voie buna, rabdarea, compasiunea, aprecierea, increderea in sine, abundenta de idei minunate care iti pot schimba viata, recunostinta pentru ca esti!
Minunate au fost relatarile de la finalul Taberei, cu impresiile fiecarui participant. Ar fi fost bine sa fie inregistrate, ca sa intelegeti de ce a meritat din plin sa participi la Tabara.
Va recomand sa veniti in urmatoarea tabara din 2018 si va asigur ca relatarea mea a fost doar in mica masura despre ceea ce s-a intamplat la Magura.
Cu siguranta lumea s-ar schimba miraculos daca am reusi sa traim zilnic asa cum am petrecut noi cinci zile in BIOARMONIA.
Iata si filmuletul taberei:
Va multumesc si va iubesc!
A consemnat pentru voi,
Madalina Scripcaru, practicant Theta Healing
