20 februarie 2011. 
Dupa micul dejun, luat in Hotelul Hilton unde ne-am cazat, am urcat in autocarul nr. 3, pentru turul orasului, organizat ca de obicei, dupa Balul Calivita ce avusese loc cu o seara inainte.
Ghida noastra s-a prezentat: Angelikis, o grecoaica ce studiase in Cluj, (istoria?) pana in 1996 si de aceea, vorbea foarte bine romaneste(bineinteles, cu accentul de rigoare). Mi-a parut rau ca nu este si Angelica, pentru ca ea si ghida, ar fi avut in comun, nu numai numele, ci si orasul…
Atena, dupa parerea mea, se aseamana foarte bine cu 
Barcelona (care e adevarat ca este mai curata), prin vegetatia bogata, aspectul cladirilor si acelasi numar mare de motociclete… De asemenea, probabil din cauza climei si pentru ca se foloseste acelasi material de constructie, arata ca multe din orasele Croatiei sau Israelului. Cred ca specific pentru Atena, este abundenta de portocali plini de bulgări aurii, pe strazile, in majoritate, foarte stramte. Din autocar am admirat institutii si locuri renumite, iar pe la 9,30, am ajuns la poalele “orasului de pe varf” Acro (varf) polis(oras),adica Acropole, binecunoscutul simbol al Atenei.
Am inceput sa urcam incet, ascultand explicatiile ghidei. Undeva, pe partea dreapta, sub ochii nostri, (la propriu), se vedea Odeonul, ce inseamna de fapt, teatru acoperit si care initial fusese acoperit cu un acoperis de lemn. M-a impresionat, capacitatea sa uimitoare pentru acele timpuri si anume de 5000 de locuri, dispozitia sa sub forma unui amfiteatru foarte adanc, cu vizibilitate si acustica, deosebite, unde si acum, artisti si solisti de marca, sustin concerte. Pe aceeasi parte cu Odeonul, pe o colina, se inalta mausoleul unui “donator” cum spunea ghida noastra, adica un om bogat, care a facut multe acte de caritate. Se numea Zapos? si impreuna cu familia sa, a trait multi ani si in Romania. Apropo, tot de la ghida, am aflat ca una dintre arterele comerciale cele mai selecte din Atena, se numeste Bucuresti, pentru a onora capitala tarii in care multi greci si-au gasit adapost, iar multi dintre ei, si-au sporit averile… Urcam destul de incet, oprindu-ne din loc in loc, sa ascultam explicatiile ghidei. Eu ma gandeam la cat de stranse au fost legaturile de-a lungul anilor, intre români si greci, intr-un oras precum Braila, unde a existat o comunitate greaca destul de puternica, pe la inceputul secolului 20 si mai apoi, catre sfarsitul acestui secol, numarul mare de studenti greci, care au invatat in Romania, multi casatorindu-se cu românce, asa cum s-a intamplat si cu multe din colegele de la Medicina, din Iasi…
Din nou vremea era foarte calda, incat, la un moment dat, am ramas in tricoul cu maneca scurta, care are pe el, chiar un imprimeu cu Acropolele. Pe langa noi, treceau grupuri galagioase de elevi si tineri greci. In general, grecii sunt galagiosi, vorbesc tare si gesticuleaza, lucru foarte diferit de oocidentali sau de americani. Noi, romanii, bineinteles ca semanam cu grecii in aceasta privinta.Imi amintesc de drumul grupului nostru Calivita, spre Las Vegas, cand a trebuit sa schimbam avionul in Frankfurt, iar noi incurcaseram terminalul si ne grabeam sa ajungem la cel care trebuia, iar nemtii se uitau contrariati la noi, pentru ca vociferam si gesticulam…
De data aceasta erau grupuri mari de vizitatori, pentru ca am inteles ca doar duminica, nu se percep taxe de intrare. Intr-un ghid pe care il adusesem cu mine, citisem ca in Atena sunt multi caini . Intr-adevar, treceam pe langa ei, iar la un moment dat, se auzeau in vale, latrand mai multi, probabil intaratati de grupurile de copii.
Acropolele, s-au construit in “secolul de Aur” al lui Pericle (secolul 5 inainte de Hristos) pe una din cele sapte coline( asa cum este situata Roma, sau in Romania, Iasul), la o inaltime de 180 m. Aici se putea ajunge parcurgand “Calea sacra”, pe care se desfasura procesiunea serbarilor panatenee, inchinate zeitei Atena.
Am urcat niste trepte, unde grupul nostru a facut poze, apoi am trecut de Propilee, marea poarta monumentala, ridicata in epoca lui Pericle. Aici, sus, se inalta candva, marea statuie a Atenei Promahos, sculptata de Fidias in amintirea victoriei asupra persilor, dar si pricipalele edificii sacre ale cetatii, fiecare fiind legate de culte si mituri particulare. De partea cealalta a coloanelor templului, ce reprezinta imaginea clasica a Acropolelor, se inalta putin mai mic, Partenonul, templul doric, impodobit tot cu sculpturi ale lui Fidias. Numele sau , vine de la Atena Partenos, zeita fecioara, in cinstea careia se celebrau serbarile panatenee. Cu mult inainte de ridicarea Partenonului lui Pericle, Atena isi avea aici, locul de cult, asa cum dovedesc ramasitele unor temple mai vechi, din care au ramas faimoasele cariatide, pe care le-am admirat si noi, intelegand ca de fapt sunt niste falsuri, pentru ca originalele se afla im muzeele din Atena si Londra.
Numele lor, vine de la frumoasele locuitoare ale unei mici localitati din Peloponez…
De la ghida noastra, am aflat ca acele coloane semete si drepte, ce se vad de peste tot 
din Atena si reprezinta simbolul orasului, au fost construite putin arcuite si nu drepte, pentru ca altfel, printr-o iluzie optica, ar fi aratat ca o piramida intoarsa! Toate acele coloane, au fost construite fiecare din mai multe bucati suprapuse ( se vad imbinarile), fiecare fiind diferita de celelalte, ca piesele unui puzzle urias. Intre ele se asezase nisip, care prin tasare era inglobat in coloane, asigurand imbinarea lor. De asemenea, in caz de cutremur, nu mai exista riscul ca aceste coloane sa se rupa. Toate aceste lucruri au fost gandite de mintea omeneasca in urma cu cateva mii de ani…
Pe toate vestigiile antice, ce se inaltau aici sus, se observau niste pete mai albe, iar ghida ne-a spus ca acelea sunt bucati reconstituite, dintr-o marmura alba, ce contine fier, care in timp se va oxida, incat si culoarea se va uniformiza. Aceasta reconstructie se face cu 70% fonduri europene si va dura in continuare cativa ani. Se face doar in proportie de 10%, fata de constructia originala, pentru a nu se pierde modelul original.
Dupa ce ghida a terminat explicatiile, am admirat zidurile cetatii si peisajul cu panorama intinsa a Atenei si Pireului, cu marea de locuinte alb, galbui de piatra, constructie langa constructie, ce se continuau undeva in departare, cu albastrul marii adevarate. Am admirat si aici, ca si jos, in oras, multi porumbei, unii dintre ei avand chiar cuiburi, in niste creneluri din zid. Am cules si vreo doua pietricele, pentru “vibratia locului”…
Am uitat sa va spun, ca tot aici, cumva, a fost prima banca a unei tari, falimentata. Este vorba de uriasa statuie a Atenei, ridicata in mijlocul coloanelor, imbracata in intregime in aur. Ori de cate ori mai era nevoie de bani, se mai lua cate o bucata din ea, pana nu a mai ramas nimic!… Exact ca in zilele noastre, sau , “nimic nou sub soare “!
Am coborat la autocar, pentru ca la 11, trebuia sa ajungem in fata Parlamentului, ca sa urmarim spectacolul schimbarii garzii, care intr-adevar este un adevarat spectacol si are loc intr-o forma grandioasa, doar duminica sau in sarbatorile legale , de la ora 11. Am intarziat putin, dar tot am reusit sa prindem ceremonia. Este prezenta armata, se canta imnul tarii, se defileaza pe strada, unde jumatate de ora, traficul este intrerupt. Este foarte interesant. Am aflat ca pasul acela de defilare foarte cunoscut, cu piciorul drept foarte sus ridicat, este pentru a simboliza mersul cailor, pentru ca initial , garda era calare. Pamponul urias, de la incaltamintea ciudata, chiar potcovita, avea rolul de a ascunde un mic cutit, care putea fi folosit la nevoie.
In toata aceasta ceremonie solemna, pe care am admirat-o, a existat si ceva, care ne-a amuzat in mod deosebit. Este vorba despre unul din maidanezii orasului, un caine mai mare, maroniu, care parea sa cunoasca bine ceremonia. De la primele acorduri ale imnului, cand toti grecii, militari si civili, stateau foarte solemni, el s-a culcat rapid pe spate stand nemiscat, cu picioarele in sus, pana la terminarea imnului!
Apoi, a urmarit defilarea, el mergand undeva pe lateral, in fata, incet si solemn ca un “general”!
Apoi, din piata Sintagma, am plecat spre piata Monastiraki, nu inainte de a opri 10 minute, in fata faimosului stadion olimpic, Panatinai, pentru fotografii. Noi am alergat sa cumparam 3 bilete de 3 euro, ca sa intram pe stadion. Intr-adevar este impresionant de mare si toate “bancile” sunt din marmura.Vizibilitatea este perfecta de peste tot.
Cristi a intrat pe teren si a alergat aproape o tura. Marius l-a filmat, apoi am alergat cu totii catre podium, unde pe rand ne-am facut poze pe primul loc al sau, ca niste adevarati invingatori ce suntem!
We are the best, vorba noului cantec Calivita, lansat cu o seara inainte, la Balul Calivita de la Hilton.
Am alergat apoi la autocar, care ne-a lasat aproape de piata Monastiraki, unde am luat-o pe jos, pe niste strazi comerciale, cu magazine destul de selecte si marfa din care aveai ce sa alegi, mai ales incaltaminte, cu reduceri mari si de 70%. In piata cu mitropolia mare si statuia unuia din primii mitropoliti se afla si o mitropolie (biserica) mai mica, construita din materialul unor ruine antice, luate si asezate ca atare, singurele adaosuri fiind mai multe cruci, ca si simbol al crestinatatii.
Am pornit apoi, pe o straduta stramta, comerciala, foarte aglomerata in acea zi de duminica, plina de suveniruri si care mi-a amintit de bazarul din Cairo sau Istambul, sau de drumul crucii din Ierusalim…
Apoi, ne-am oprit impreuna cu prietenii nostri, manageri la Calivita, Doina si Liviu Paun, ca sa bem o cafea greceasca, la ibric, care seamana perfect cu cafeaua turceasca, facuta la acelasi ibric, cafea servita la masa, cu un pahar mare de apa de la robinet si cu… ibricul de rigoare.
Ne-am grabit sa ajungem la autocarul care ne-a lasat la hotel Am mancat aici un pranz “regesc”, cu multe fructe de mare si dulciurile specifice grecesti, insiropate sau cu crema.
Dupa amiaza, baietii s-au culcat 2 ore, iar eu am scris in jurnal. Apoi am mers la piscina, unde ne-am balacit si ne-am facut masajul de rigoare, la niste jeturi extrem de sofisticate, in apa extrem de calda ( un rasfat si lipsa de griji, ca in uterul mamei)…
Din cand in cand, mai ieseam sa bem cate un suc de portocale (portocalada), sa mancam cate un fruct, sau sa bem cate o cafea (decofeinizata), preparata de Marius, la expresorul aflat la dispozitie. Toate pana pe la ora 21, cand obositi, ne-am intors in camera la odihna…
Inca odata, multumesc Doamne, multumesc Calivita, multumesc Gerry…
